вторник, 9 марта 2010 г.


Stiu vocea asta!

O aud in fiecare zi, fiecare ora, fiecare secunda.E vocea mea, o aud des dar nu pot sa zik e groasa sau subtire.Pot doar sa-ti zic ca-i invizinila, ca nu o vad, ca poate nu-i a mea!?Si sigur nu mai vreau sa o aud, sau sa o simt cind o vorbesc,vreau doar s-o uit.

Asa cum nu te pot uita pe tine, pe ea, eu tot n-o pot uita,si nu mi-o pot lua.

Decite ori vorbesc, strig, tip, injur , tac, sau doar alin pe cineva, nici nustiu cum cuventele zbor, iar in golul unui pachet cu gauri,si ies si tipa inn gind durerea.Ma tem sa tac si sa nu tac, caci spun numai prostii de cite ori soptesc cuiva ceva, cu buzele mele.Astept de 14 ani, astept sa ma trezesc din cosmarul asta, pe usa,prin gaura cheii, sa ies.Dar nu pot cineva ma tine legata de pat,legata la gura cu o lenta neagra si-mi violeaza fericirea.

Ecoul meu se zbate-n camera asta si sare ca o minge in accesti 4 pereti albi,,dati cu var.

Sunt ca o printesa:Rapunzel cu parul lung ce statea in turnul ei si-si astepta Iubirea,eu n-o astept,n-o chem.Sunt oare monstrul,din povesti cu zmei,mie rau sa mai apar in fata farfurii goale,si sa-mi vad fata urita si cu sprincenele pe care nu m-am obosit sa le scot.Mie sila de privirea mea, mie- sila de trupul meu mic,mie sila de picioarele mele grase si josute.

Ma tem sa pun pana pe foaie iar,sa nu-i zboare pletele.

Nu vreau tinerete vesnica, viata indelungata:NU!

Vreau sa-mi dai Doamne cei 100 de ani, si makar 65 din ei sa traiesc fericita,da nu singura.

Damii Doamne, ca sa-i am, sa-i tin la pieptul meu strins, cind voi ajunge la numarul cerut si voi statea cu mosul meu linga mine si familia mea.

Adiemi doamne parul, cu vintul tau, venit de la tine din ceruri, sadestemi in Pamintul meu fericirea.Nu ma lasa sa fiu monstru din acesti 4 pereti, lasama sa fiu inger!

Комментариев нет:

Отправить комментарий